Simt nevoie sa ascult muzica, simt mai mult decat oricand nevoia sa stau undeva si sa nu fac altceva decat sa stau si sa analizez. Sa analizez tot ce am facut pana acum si sa vad unde gresesc, pentru ca de fiecare data cand vreau sa fac ceva bun nu imi iese, sau persoana care ar trebui sa inteleaga acest lucru nu il intelege.
Uneori stau si ma intreb cum tot timpul reusesc sa ajung sa tin la unele persoane care merita acest lucru, dar care nu inteleg exact ceea ce trebuie sa inteleaga de cele mai multe ori… Probabil asa sunt eu mai norocos 
Melodiile se schimba in winamp si parca toate nu fac altceva decat sa contureze aceasta poveste, unele povestesc faptele din trecut, altele parca prefateaza viitorul, sau poate se va schimba. Ascult acum Enrique Iglesis – Don`t Forget About Me, si ma regasesc in aceste versuri, chiar acum stau si ma gandesc de ce am reactionat asa acum 30 de minute, oare am reactionat corect, oare felul in care am vrut sa fie interpretata reactia mea a fost corect, oare persoana care trebuia sa inteleaga a inteles ce trebuia sa inteleaga? Da, stiu sunt doar intrebari, retorice de cele mai multe ori, dar toate aceste intrebari nu fac altceva decat sa ma faca sa imi doresc sa stau undeva singur sa meditez, sa nu mai primesc sfaturi de la nimeni, vreau sa fiu singur si sa ma gandesc. La ce? Sincer acum nici eu nu stiu la ce, sau poate ca stiu dar nu vreau sa constientizez. Pur si simplu am nevoie sa analizez tot ceea ce mi s-a intamplat in ultimele 2 luni, sa stau si sa analizez la rece toate cate s-au intamplat si sa incerc sa imi dau seama care este motivul, sau mai bine zis ce a facut din acest motiv unul atat de puternic incat chiar si acum dupa discutia de acum 30 de minute sa nu reusesc sa ma gandesc la altceva.
Totul incepea cu o banala intalnire, intalnire in care din multimea de persoane a trebuit sa fie una singura care sa fie cea cu care m-am intalnit de atatea ori si cu care imi doresc sa ma mai intalnesc de si mai multe ori, dar dupa aceasta seara stau si ma intreb daca mai e posibil. Sincer, cred ca mai e posibil, acum de mine nu mai depinde nimic, eu cred si sper ca m-am facut inteles, iar acum tot ce am de facut este sa astept. Zicea cineva, candva, ca timpul este un bun sfatuitor, altcineva zicea ca timpul le va vindeca pe toate, Enrique zice in melodia de acum ca s-a saturat sa-i para rau, eu unul as vrea sa zic atatea, dar nu pot…
Poate cineva avea dreptate totusi, dar am zis de mult ca dupa sfaturile prietenilor nu ma mai iau, oricat de bune ar fi ele. Vreau sa iau propriile decizii, pentru ca la urma urmei eu voi fi cel care se va bucura sau va regreta toate aceste decizii.
Culmea zicea cineva ca ploaia le va spala pe toate, dar tot ceea ce constat eu este ca aceasta “ploaie” pe care am primit-o azi nu face altceva decat sa ma faca sa imi doresc sa merg mai repede pentru a trece cat mai repede prin ploaie si a ajunge la acel soare care acum pare extrem de departe si care momentan este rapit undeva, de catre altcineva. De ce? Poate pentru ca acel soare a fost zarit de altcineva, cu mult inaintea mea, pentru ca lumina la fel de frumos cum lumineaza si acum.
Acum ma gandesc la unele decizii pe care le-am luat cu mult timp in urma, oare m-ar fi avantajat mai mult decat acum? Ma gandeam de multe ori ca poate intr-adevar nu as fi cunoscut extrem de multe persoane, dar poate as fi zarit acel soare mai repede, cu mult inainte sa fie luat de altcineva. Se zice ca orice succes cere sacrificii mult mai mari decat acel succes, sper sa fie adevarat si toate acestea sa se sfarseaca intr-un final firesc, cu toate ca sansele sunt mici, dar faptul ca am ales Clujul si tot ceea ce implica aceasta alegere nu ma face sa imi doresc altceva decat sa fiu cat mai mult in Cluj si sa astept sa curga lucrurile de la sine.
Ce nu pot sa inteleg este de ce fiecare gest intentionat sa ma faca sa ma indepartez de acel soare nu face altceva decat sa ma faca sa imi doresc mai mult sa ajung la el, toate gesturile care vor sa-i scada din stralucire nu fac altceva decat sa i-o intensifice.
But the life go on, even in sometimes in some strange directions.
P.S. I need you! I need you so much, because a succes is wortless if you don`t have with who to share it.
P.S. 2 Cred ca in seara asta am facut prima si ultima promisiune pe care nu mi-o voi tine.
P.S. 3 Nu intrebati despre ce e vorba, nu va chinuiti sa intelegeti daca nu intelegeti, nu incercati sa imi corectati greselile gramaticale pentru ca nu ma intereseaza. Comentariile sunt bine venite, in masura in care e nevoie.
P.S. 4 De ce la ora asta? Pentru ca simteam nevoia sa scriu, mai mult decat simt nevoia sa ascult muzica.
P.S. 5 De maine voi fi o alta persoana pentru unii, una la fel de buna, dar care incearca sa isi tina o promisiune foarte grea de tinut.
Si acum inapoi la viata profesionala, adica proiecte si invatat, dar cu un mic “pointer” care imi aminteste permanent adresa si ce mai e acolo… Si nu, nu sunt deprimat, nu sufar, iar cu facultatea o duc foarte bine, pentru ca sunt 2 drumuri total diferite.
Multe nu ar fi de spuse, poate doar faptul ca mergeam la seminarii si laboratoare cu alte grupe decat cu grupa mea, fiindca orarul grupei nu era foarte ok.
